free site builder

Relații istorice

ROMANIA-RUSIA  |  ROMANIA-FRANTA  |  ROMANIA-GERMANIA |  ROMANIA-U.S.A.

România și Franța – colaborare militară și diplomatică
în epopeea întregirii naționale

prof. Eugen Grivescu

La începutul secolului al XX –lea sistemul internațional era marcat de rivalitatea dintre marile puteri ale lumii pentru reîmpărțirea acesteia.

România era prinsă în aceste jocuri de putere: pe de o parte era un obiect al rivalității imperiilor vecine care aveau pregătite planuri expansioniste pentru diferitele părți ale teritoriului său, iar pe de altă parte România căuta să își creeze condiții favorabile pentru îndeplinirea idealului național, respectiv reîntregirea teritorială.

Ideea unității românilor a fost o constantă istorică cristalizată într-un proces istoric îndelungat care avea ca axă unitatea de neam și de limbă, continuitatea neîntreruptă de viețuire în aceleași teritorii și care s-a consolidat o dată cu formarea conștiinței naționale și a națiunii române.

Organizați în state separate din punct de vedere politic, amenințați mereu de expansiunea vecinilor mai puternici, cu teritorii românești anexate în timp de imperiile Otoman, Rus și Austriac, românii și-au păstrat conștiința unității de neam și dorința de unire.

Această conștiință a fost consolidată de multiplele relații politice și economice, culturale și militare dintre Țările Române și a contribuit la apariția națiunii române în secolul al XIX –lea în cadrul căreia s-a cristalizat conștiința unității naționale.

În acest proces istoric, Franța s-a dovedit o susținătoare constantă a idealului național. Astfel în 1856, după războiul Crimeei la Congresul de pace de la Paris, prin sprijinul Franței problema unirii Principatelor, Țara Românească și Moldova a devenit o problemă europeană: s-a pus în discuție dorința românilor de Unire, Principatele române au ieșit de sub suzeranitatea Turciei și au intrat sub protecția colectivă a șapte state europene, sudul Basarabiei revenea Moldovei.

După Conferința de la Paris din 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Principate, se realizează statul național român – România mică, care nu avea granițele ei firești, teritorii întinse aflate sub stăpânirea imperiilor Austro-Ungar, Rus și Otoman.

România va deveni un stat modern prin reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar mai ales prin Constituţia din 1866 a domnitorului Carol I de Hohenzollern. În 1878 România avea să-şi obțină independenţa de stat printr-un efort militar eroic în războiul balcanic şi să se întregească teritorial cu Dobrogea şi Delta Dunării.

Procesul de modernizare internă şi afirmare internaţională continuă, România devenind Regat în 1881 şi apoi încheind un tratat secret defensiv cu alianţa politico-militară a Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia).

Declanşarea primei conflagrații mondiale în anul 1914 între cele două mari blocuri politico-militare – Puterile Centrale şi Tripla Înțelegere (Antanta) care aveau ca scop precis reîmpărțirea lumii, a găsit o Românie nepregătită din punct de vedere militar, dar cu speranţa puternică de a elibera teritoriile româneşti aflate sub dominaţie străină.

Deşi legată de Tripla Alianţă prin tratatul secret din 1883, România trebuia să decidă dacă abandonează idealul național privind teritoriile româneşti stăpânite de Austro-Ungaria. Pe 3 august 1914, la Consiliul de Coroană ținut la Sinaia, oamenii politici români decid neutralitatea României şi expectativa armată.

Din rațiuni strategice – poziția geografică a României şi economice – potenţialul economic şi uman, ambele alianțe politico-militare doreau prezența României de partea lor. În cadrul unor tratative îndelungate cu puterile Antantei ținute în perioada 1914-1916, în cadrul cărora relațiile cu Franţa au jucat un rol major, România a intrat în război de partea acestora. Ştirea intrării României în război a produs la Paris şi întreaga Franţă o impresie foarte favorabilă ţării şi poporului român. Guvernul francez şi mai ales preşedintele BRIAND, privit ca autorul principal al intervenţiei României sunt lăudaţi.

La începutul secolului al XX -lea România era o ţară francofonă şi francofilă. În 1920 CHARLES DROUHET avea să afirme: „Dacă există o ţară în care călătorul francez nu se simte dezrădăcinat, aceasta este România”.

Prim-ministrul Franței a trimis un mesaj poporului român, prin care România era asigurată că „îşi va lua locul în coaliţie la momentul psihologic şi va asigura legitim, în ochii tuturor, larga satisfacere a aspiraţiilor sale naţionale”.

Pentru România, participarea la război avea un caracter just, de eliberare a teritoriilor româneşti aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei.

Pe 14/27 iulie 1916, s-a încheiat Convenția politică şi militară cu Antanta, prin care România declara război numai Austro-Ungariei, primea asigurări că pacea nu se va semna până când nu se vor atinge obiectivele vizate de România, Antanta garanta integritatea teritorială a Regatului Român, iar România participa cu drepturi egale la Conferinţa de pace.

Aliaţii promiteau o ofensivă puternică pe frontul de est şi de sud şi aprovizionau ritmic România cu cantităţile necesare de arme şi muniţie.

Când la 15 august 1916, România a intrat în război alături de Antanta, din care făcea parte şi Rusia, era evident că era sacrificată Basarabia, stăpânită în acel moment de Rusia. Dar a urmat o lecţie a istoriei.

Basarabia a fost prima provincie ocupată care s-a unit cu România.

Campania românească de eliberare a Transilvaniei din 1916 a fost slab susţinută direct de Franţa şi Anglia. Campania românească din 1916 a fost un ajutor dat francezilor supuşi unei puternice ofensive germane la VERDUN: puternice divizii germane de pe frontul de Vest au fost transferate în Transilvania. Mai mult, din sud au atacat trupe germane şi bulgare provocând armatei române o înfrângere dezastruoasă. A urmat o retragere continuă a armatei române din faţa armatei germane bine pregătită pentru război. Două treimi din teritoriu neocupat – Moldova, se retrag regele Ferdinand, Parlamentul, Guvernul, armata şi civili.

Când armata română era copleşită de forţele Puterilor Centrale pe linia Carpaţilor, în România a fost trimisă o misiune franceză condusă de generalul HENRI MATHIAS BERTHELOT, care s-a stabilit la Iași, contribuind la o bună conlucrare cu statele aliante, ea apărând interesele României în fața Rusiei care nu o vedea decât ca un tampon în fața Puterilor Centrale. Generalului BERTHELOT, care prin acțiunea sa apăra interesele franceze i s-a reproșat „sunteți mai român decât românii”.

În teritoriile ocupate, Germania organizează exploatarea sistematică a bogățiilor strategice ale României.

În singurul teritoriu neocupat, Moldova, în prima jumătate a anului 1917, sub îndrumarea directă a generalului Berthelot, se reface armata română în două mari armate, cu sprijinul tehnic și militar al Franței și Angliei.

Pentru meritele sale, generalul Berthelot, la 21 mai 1917, Parlamentul României a votat o lege prin a i se acorda Cetățenia de Onoare.

În vara anului 1917, Germania decide înfrângerea totală a armatei române, dar în bătăliile din iulie-august, supranumite „bătăliile neamului”, la Mărăști, Mărășești și Oituz, trupele române, acum bine dotate, au dat dovadă de o tenacitate extraordinară demonstrând că „Pe aici nu se trece”.

În campania din 1914, generalul Berthelot a fost observator al situației militare, dar în lupte, alături de români s-au evidențiat și mulți ofițeri francezi.

Ministrul de război francez PAUL PAINLEVE a recunoscut meritele misiunii franceze care „a reușit în mod strălucit să-și îndeplinească rolul dedicate care i-a fost încredințat în cursul grelelor și glorioaselor lupte care au consemnat eșecul ofensivei germane”.

La rândul lui, generalul comandant al Armatei române, Eremia Grigorescu, menționa: „am găsit la dânsii un devotament nețărmuit, o grijă unică să asigure succesul și disprețul complet al primejdiei”.

În timpul războiului s-a conturat programele politice care au stat la baza acțiunilor naționale românești din Basarabia, Bucovina și Transilvania. Dacă în prima etapă acestea prevedeau revendicări naționale pentru etnicii români discriminați în Rusia și Austro-Ungaria, în anul 1917 programele naționale se radicalizează și românii cer dreptul la autonomie politică pentru provinciile populare majoritar de români.

În anul 1918 s-a adoptat ca principal argument ideia autodeterminării care era activă pe plan internațional și pe baza ei, reprezentanții românilor cer independența provinciilor în care etnicii români erau majoritari. Prăbușirea militară a Puterilor Centrale și afirmarea principiilor democratice la sfârșitul războiului au reprezentat un factor hotărâtor în ideea unirii cu România. Liderii românilor au luat hotărârea de unire în cadrul unor organizații politice naționale, ei se bucurau de sprijinul populației și au convocat adunări cu caracter reprezentativ care să dea greutate în ochii opiniei publice interne și internaționale.

Evenimentele din Rusia, respectiv revoluția bolșevică, obligă România să accepte pe 28 noiembrie/9 decembrie 1917 un armistițiu provizoriu cu Puterile Centrale și apoi să trateze forțat și să semneze tratatul înrobitor de la București din 20 februarie/8 martie prin care i se răpeau teritorii și i se nega independența.

Înfrângerile militare au adus cu sine destrămarea imperiilor multinaționale din cadrul Puterilor Centrale.

În paralel s-a intensificat mișcarea de eliberare a popoarelor aflate pe drumul deplinei autonomii și a independenței. La 26-28 martie 1918, a avut loc la Roma un Congres al Naționalităților din Austro-Ungaria, care a votat o moțiune cerând recunoașterea dreptului fiecărei națiuni de a se constitui într-un stat național independent sau de a se uni cu statul său național, dacă acesta exista deja.

Desăvârșirea unității naționale a românilor la sfârșitul primului război mondial trebuie privită ca o împlinire firească, ca o necesitate istorică impusă de evoluția statului național spre desăvârșirea lui și nu ca o urmare a efortului militar al României între 1916-1918.

Nu primul război mondial a creat România Mare, el a fost doar ocazia. România s-a implicat în război pentru eliberarea provinciilor românești aflate în componența imperiului Austro-Ungar, armata română dând prinosul de jertfă în luptele din Transilvania și Dobrogea din 1916 și prin marile bătălii ale neamului din Moldova anului 1917.

Nu o victorie militară a stat la temelia statului național unitar român, ci actul de voință al națiunii române.

Nici partizanii Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au anticipat revoluția din Rusia și destrămarea monarhiei Austro-Ungare.

Pe 4/17 ianuarie 1918 a apărut la Paris primul număr din publicația săptămânală „La Roumanie” care avea ca scop sprijinirea în emigrație a revendicărilor românești în plan politic și diplomatic.

Pe 27 februarie/12 martie 1918 pleacă din România misiunea franceză.

Pe 9 noiembrie 1918, regele Ferdinand a mobilizat armata și a dat o proclamație prin care a cerut ca în termen de 24 de ore trupele germane să părăsească România. În acel moment generalul Berthelot a telegrafiat la Paris: „România a intrat din nou în război cu Germania înaintea semnării armistițiului. Astfel ea este astăzi pe deplin un membru al Antantei. În acel moment România se afla în rândul învingătorilor iar la scurt timp s-a produs capitularea Germaniei.

România reîntregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică prin adunări cu caracter reprezentativ: așa s-au unit Basarabia, Bucovina și Transilvania cu țara mamă, România.

24 februarie/9 martie 1918 la Chișinău „Sfatul Țării” a votat unirea Basarabiei cu România.

17/30 aprilie 1918 la Paris s-a înființat „Comitetul Național al românilor din Transilvania și Bucovina” care milita pentru unirea cu România.

24 august/6 septembrie 1918 s-a creat la Paris „Comitetul Național Român provizoriu” care ulterior s-a transformat în „Consiliul Național al Unității Române” organ reprezentativ, avându-i în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu. Octavian Goga, Constantin Angelescu și Ioan Florescu. Acest consiliu este recunoscut în luna septembrie de guvernul francez, în luna octombrie de guvernul englez și în luna noiembrie de guvernul italian.

15/28 noiembrie 1918, „Congresul general al Bucovinei” decide unirea Bucovinei cu România.

1 decembrie 1918 la Alba Iulia „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de ei cu România.

Marea Unire din 1918, era în același timp și un nou început: contemporanii vedeau necesară o redefinire a țării și a națiunii, iar echivalenta dintre România Mare (întregită) și România Nouă, cu o structură teritorială și instituțională diferită (democratică și integrativă social și economic).

Ceea ce realizaseră românii pe cale plebiscitară trebuia legitimat prin tratatele de pace.

Principiul statelor naționale care a consacrat organizarea lumii postbelice la Paris în 1919, a fost forța propulsoare și coagulatoare a unor state mici în lume.

Conferința de Pace de la Paris, a marcat principiul naționalităților și organizarea Europei, îndeosebi în state naționale, eliminând imperiile agresive: rus, german, austro-ungar și otoman.

România a făcut mari eforturi pentru a apăra cauza ei, pe baza tratatului de alianță din 1916 și a sacrificiilor făcute în război. În eforturile făcute pentru o pace care să confirme justețea deciziilor plebiscitare românești din 1918 s-a evidențiat Regina Maria a României, care a reușit să câștige sprijinul prim-ministrului francez CLEMENCEAU.

Acesta îl displăcea pe I. C. Brătianu, prim-ministrul României și amuzat de insistențele Reginei i-a reproșat pacea separată a României cu Puterile Centrale din martie 1918.

Când Clemenceau i-a spus Reginei că la Paris, România dorea să obțină „partea leului în Banat” regina i-a reproşat cu o glumă „Iată de ce am venit să-l văd pe primul văr, Tigru” (porecla prim-ministrului francez).

Acesta din urmă, glumind i-a zis „un tigru n-a avut niciodată pui cu o leoaică”.

La Conferinţa de Pace de la Paris, România a obţinut toate confirmările aşteptate, în ciuda rezervelor S.U.A. faţă de alipirea Basarabiei.

La 28 iunie 1919, s-a semnat la Versailles Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Germania privitor la România, care anula prevederile Tratatului de la Bucureşti din 24 aprilie/7 mai 1918.

10 septembrie 1918 s-a semnat la Saint Germain, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Austria căpăta configuraţia teritorială de astăzi şi se recunoştea pe plan internaţional unirea Bucovinei cu România.

10 decembrie 1919 – România semna tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria precum şi „Tratatul minorităţilor” care prevedea ca România să acorde tuturor locuitorilor fără deosebire de naştere, naţionalitate, de limbă, rasă sau de religie, deplina şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor.

4 iunie 1920, Trianon – s-a încheiat Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria, prin care se recunoştea pe plan internaţional unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

La finalul Primului Război Mondial, România obţinea mai mult decât eliberarea românilor din Austro-Ungaria pe care şi-o propusese la începutul conflagraţiei.

Schimbările mari în plan european din a doua jumătate a anului 1918 şi priceperea liderilor români de a simţi momentul istoric, au făcut ca totul să fie transformat într-un de realizări reunite sub numele de Marea Unire de la 1918.

Pentru România, Marea Unire de la 1918, a însemnat o repoziţionare în Europa, prin creşterea teritoriului şi a populaţiei cu 2/3: România ocupa în Europa locul 10 ca suprafaţă şi locul 8 prin numărul de locuitori.

Ulterior, lumea modernă a putut aprecia cât de mare poate fi deosebirea între aşteptările din timpul războiului şi realităţile din vremea păcii, iar perioada interbelică aparent una de pace, a însemnat de fapt o prelungire cu alte mijloace a războiului. Aşa se explică amputarea teritorială a României în urma Pactului sovieto-german din 1939 şi a Dictatului de la Viena din 1940, prin care României i s-au luat forţat Basarabia, Bucovina de Nord şi Nord-Vestul Transilvaniei.

 


BEAUTIFUL WORLD
RUSSIA

by TriumphRainbow.

Gazduire web de calitate :: HostX.ro
Secure And Authentic Website

FOLLOW US